Călătoria noastră în lumea pastelor a ajuns la final și sperăm că v-au plăcut rețetele propuse în această lună. Ultima oprire o facem în Roma, la restaurantul Alfredo alla Scrofa unde, în 1914, bucătarul Alfredo di Lelio, a introdus pentru prima oară în meniu rețeta de paste cu sos Alfredo (invenție proprie din anul 1908). Deși aceasta nu se bucură de popularitate în Italia, ea este foarte cunoscută în Statele Unite. Noi am testat acestă rețetă folosind ulei de rapiță presat la rece și ne-a plăcut, motiv pentru care am decis să o împărtășim cu voi.

Ingrediente:

  • 600 gr de piept de pui dezosat;
  • 2 căței de usturoi tocați mărunt;
  • 300-350 gr de smântână de gătit;
  • 3 linguri de ulei de rapiță presat la rece Elixir;
  • 500 ml de supă de pui/legume;
  • 250-300 gr de penne;
  • 250 gr de parmezan ras;
  • sare și piper după gust;
  • pătrunjel proaspăt.

Modul de preparare al pastelor: punem la fiert, într-o oală de dimensiune medie, 500 ml de apă cu sare. După ce apa începe să clocotească, adăugăm pastele și le lăsăm la fiert conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Modul de preparare al puiului și al sosului: Pentru început, tăiem carnea de pui cubulețe, iar apoi tocăm mărunt usturoiul. Într-o tigaie punem 3 linguri de ulei de rapiță presat la rece, apoi o punem pe foc. Trebuie să fiți atenți, deoarece uleiul de rapiță se încinge rapid. Adăugăm puiul pe care îl prăjim, la foc mediu, până prinde culoare. Ulterior, îl condimentăm cu sare și piper. Punem peste carne usturoiul, pe care îl sotăm un minut, iar apoi adăugăm supa și smântâna. Amestecăm și lăsăm totul la foc mediu cca. 15-20 de minute, până carnea este gătită corespunzător. La final, adăugăm pastele, pătrunjelul parmezanul și amestecăm.

Spre deosebire de alte uleiuri vegetale, uleiul de rapiţă presat la rece conţine un echilibru natural de Omega 3, 6 și 9, ceea ce îl face o sursă importantă de acizi grași esenţiali. Conţine 55% acizi grași monosaturaţi, acid oleic, acid linoleic, acizi saturaţi. Cei mai importanți dintre aceștia sunt acizii Omega 3 și Omega 6, care ajută la scăderea colesterolului rău din sânge, buna funcţionare a inimii și a creierului, la reducerea inflamaţiilor, dar și la dezvoltarea normală a organismului. Uleiul de rapiță Elixir poate fi folosit atât le preparatele prăjite, datorită timpului scurt în care ajunge la o temperatură ridicată, cât și la prepararea mâncărurilor la cuptor.

Sperăm că v-a plăcut călătoria noastră în lumea pastelor și vă așteptăm în magazinul nostru online, unde v-am pregătit reduceri speciale!